sâmbătă, 14 mai 2011

Dacii au impus respect, frica, admiratie. Dacii, un popor liber, un popor de initiati. (III)

Un mister istoric: Dacii Din Roma Arcul lui Constantin cu cele opt statui colosale de daci, asezate deasupra coloanelor.
Privind in sus, catre ei, ai impresia ca se uita la tine cu blandete si intelegere, dar in acelasi timp, scruteaza zarea, pana dincolo de mari si tari, in Dacia lor. Statuile provin, cu siguranta, tot din Forul lui Traian. Fie impodobeau arcul lui Traian, fie alte monumente din acest for. Dar ce cauta niste statui de daci, pe un monument ridicat la doua secole dupa epoca lui Traian? Reprezentau oare dacii modelul de dusman greu de infrant, devenit un simbol, un stereotip? Sau figurile pline de demnitate si intelepciune ale celor opt daci glorificau, din contra, maretia imparatului triumfator? Indiferent de raspuns, dacii din Roma par invingatori, nu invinsi.
Intoarcerea dacilor 
 Alte statui, capete si busturi de daci se gaseau odinioara in Roma, in muzeele Torlonia, Lateran, Capitolin, sau chiar in atelierele unor sculptori, precum Canova si Tadolini sau Monteverde, iar lista nu se opreste aici. Din pacate, colectiile au fost mutate de colo-colo, au fost vandute, descompuse, reintregite, iar urma dacilor a fost pierduta adesea. Dar Roma nu este singura care ascunde astfel de comori. La Florenta se afla cateva statui minunate de daci, din porfir, alte statui se gasesc la Napoli. In afara Italiei, ii gasim in multe muzee si colectii private: la Oxford, Berlin, la Paris (Luvru), Madrid, la Praga, la Toulouse, Bruxelles, la Sankt Petersburg (Ermitaj), la Copenhaga, Smyrna, Atena, la New York, in Israel etc. Cel mai recent cap de dac a fost descoperit in 1999, in Forul lui Traian, si a fost expus, de curand, pentru scurta vreme, la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti.
Leonard Velcescu un cercetator pasionat al istoriei
Leonard Velcescu s-a stabilit in Franta de mai multa vreme. Teza lui de doctorat in istoria artelor, sustinuta in anul 2000 la Sorbona, are ca subiect tocmai aceste reprezentari de daci. Un tanar modest si o lucrare de mare valoare, care nu doar inventariaza busturi, capete si statui, ci patrunde in adancul unor intelesuri care nu au mai fost accesibile nimanui inaintea sa. Raspunsurile pe care ni le-a dat la cele cateva intrebari pe care i le-am adresat ne-au convins de importanta cu totul exceptionala, nebanuita, a acestui subiect. Fie ca eforturile sale sa-i fie rasplatite, macar cu bucuria si mandria pe care le vor simti cei care, datorita lui, vor afla, poate pentru prima data, despre acesti daci vitregiti de soarta si despre insemnatatea lor imensa in istorie.
“Statuile au fost sculptate dupa modele reale.
Multi prizonieri daci au fost adusi la Roma”
- Lucrarile de specialitate ne indicau un numar mic de statui de daci. Dumneavoastra ati gasit peste o suta. Cum ati dat de urma lor si de unde provin?
- Am inceput cu ani in urma aceasta cercetare a imaginilor de daci in sculptura, cautand prin salile muzeelor si prin rezervele lor. Multe lucruri importante stau prin rezerve, uitate si abandonate. De altele am aflat datorita mentiunilor mai vechi, din literatura de specialitate. Aceste sculpturi de daci, pastrate acum in muzee si colectii particulare, au fost gasite in mare parte in Forul lui Traian si au fost facute de artistii antici romani (oficiali, de la “curte”) in perioada lui Traian. Exista insa si statui de daci facute intr-o perioada mai tarzie, posterioara lui Traian (de exemplu, in timpul lui Hadrian), care au cu totul alta origine si o alta istorie. Este foarte important de retinut ca, din punct de vedere iconografic, in timpul lui Traian, arta romana se afla la apogeul ei, iar calitatea sculpturilor de daci, din punct de vedere portretistic, este remarcabila. Nicidecum nu au fost lucrate ca o imagine stereotipa, adica toate la fel, cum se reprezentau de pilda divinitatile, ci au fost sculptate dupa modele reale (prizonierii daci au fost dusi in numar mare la Roma), intr-un stil realist roman, caracteristic pentru aceasta perioada. Detaliile sunt minutios realizate si naturaliste, reprezentand fizionomia detaliata a fiecarui personaj: atitudine demna, privire agera, de neinvins, calma la exterior, relativ agitata la interior, gata sa treaca la actiune, la momentul potrivit. Cand ma refer la sculpturile de daci redate in teza mea, vorbesc, bineinteles, de statui, statui acefale (fara cap), busturi, capete, multe fragmente (brate, maini, picioare, incaltaminte – opinci de tipul celor ce se poarta astazi in Mehedinti – Izverna etc.). Mai am in studiu o serie de imagini de “barbari” (daci) care nu sunt inca incluse in catalogul cartii, inca nu le-am studiat complet: unele sunt antice, altele au fost facute intr-o perioada mai recenta, intr-un stil de amator, provincial, rustic etc.
- Toate statuile provin din Forul lui Traian? Care era rostul lor? Unde erau asezate in antichitate?
- Aceste statui de daci au fost facute de romani in perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma. Conform reconstituirilor Forului lui Traian facute de italieni si, ceva mai recent, de americani, cred ca au fost la origine in jur de o suta de statui de daci. In curtea principala a forului, aceste statui se aflau la inaltime, deasupra porticurilor (galeriilor) care inconjurau piata principala a acestui for, cam in dreptul fiecarei coloane care sustinea porticul. Acestor statui din marmura trebuie sa li se adauge si statuile din porfir rosu-visiniu care au facut parte din faimosul portic din porfir al forului. Nu se poate sti exact cate statui de daci au facut parte din acest portic, mentionat de mai multe ori in antichitate. De altfel, asa s-a aflat de existenta lui, din scrieri, caci deocamdata arheologii nu au gasit nimic si nu au reusit sa-l localizeze in complexul forului. De ce nu s-a mai gasit nici o urma? Pentru ca toate complexurile monumentale din Roma au fost “jefuite”, materialele au fost descompletate, luate si reutilizate la constructii, mai ales in timpul Renasterii. Si cum Forurile Imperiale erau garnisite cu diferite marmuri colorate de toate tipurile si nuantele, asa se poate explica de ce acest portic a disparut complet: era construit din porfir rosu, material de constructie deosebit de cautat in Renastere si Baroc. Si acest portic din porfir se pare ca a existat cu adevarat, caci au fost gasite 5 statui de daci din porfir rosu-visiniu. Doua se afla la Luvru, trei la Florenta, iar cateva fragmente in rezervele Forului lui Traian.
STATUI DACI-IN GRADINA BORGHESE – ROMA
“Dacii au mainile impreunate, nu legate, asa cum procedau romanii cu prizonierii barbari”
- Se considera ca toate aceste reprezentari sunt ale unor daci prizonieri. Exista si statui de daci liberi, in alte posturi decat cea de prizonier?
- Toata literatura de specialitate considera ca este vorba de reprezentari de daci “prizonieri”, insa eu nu sunt de acord cu aceasta interpretare. Este mult de spus, dar incerc sa rezum in cateva cuvinte. Daca observam cu atentie aceste statui, se poate remarca faptul ca personajele sunt intr-o pozitie demna, normala, linistita, de repaus, si nicidecum intr-o pozitie agitata, furioasa, umilitoare. Aceasta pozitie cu mainile impreunate (nu legate!) se poate vedea si azi la taranii nostri. Cand ceream voie sa fotografiez in Romania, la sate, tarani in costumul popular, mi se raspundea “asteptati, va rog”, isi dregeau putin hainele de pe ei, le scuturau putin cu mana si – aici devine interesant – impreunau mainile in fata, la nivelul pantecului, deci luau exact aceeasi pozitie pe care o au statuile de daci. Un alt indiciu este acela ca romanii, pentru a face prizonier un “barbar”, il legau cu mainile la spate, pentru a-i reduce mobilitatea mainilor, cu catuse (foarte asemanatoare cu cele din zilele noastre), cu lanturi. Insa in cazul dacilor, nici vorba de asa ceva. Prin urmare, pot sa spun ca nu am intalnit la nici una din sculpturile de daci din Forul lui Traian aceasta imagine (reala) de prizonier, descrisa mai sus.
- Daca nu este vorba de niste prizonieri de razboi, care era totusi rostul lor intr-un for care celebra tocmai infrangerea dacilor?
- Este foarte mult de discutat in jurul acestui subiect, care are numeroase ramificatii si paranteze. Pot sa va spun ca aceste sculpturi ocupau un loc foarte important din punct de vedere iconografic, fiind ca o imagine a “barbarilor” in inima lumii romane, adica la Roma. De ce romanii (mai precis Traian) au decis sa-i reprezinte pe daci, popor considerat “barbar”, in centrul de elita al lumii romane? De ce nu au fost reprezentate personalitatile romane, cum ar fi fost mult mai logic? Este un Mare, Mare Mister. Nu trebuie sa uitam ca acest for a fost construit pentru a-l glorifica pe imparatul Traian. Dar, in urma constatarilor arheologice, putem adauga ca, in acelasi timp, acest loc de o mare importanta pentru romani a fost dedicat in mare parte si glorificarii dacilor. Invinsii au fost glorificati si omagiati de invingatori. Acest lucru consider ca este de o mare importanta si poate fi considerat total iesit din comun. Adica, romanii au adus, au implantat, de buna voie, imaginea dacilor, un popor invins, imaginea lumii “barbare”, in locul cel mai de pret al lor, Forul.
- Exista, intre aceste chipuri, vreunul despre care sa se poata spune cu destula certitudine ca este al regelui Decebal?
- Sa nu uitam, domeniul artei nu este o stiinta exacta, aici putem vorbi de ipoteze plauzibile, de idei mai mult sau mai putin sustinute, dovedite, analizate etc. Da, este foarte posibil sa existe si un portet al lui Decebal. Am intalnit printre aceste sculpturi de daci mai multe (trei), care se aseamana foarte mult intre ele si care par a reprezenta acelasi personaj. In mod logic, ne punem intrebarea urmatoare: de ce oare romanii si-au dat silinta de a reprezenta acelasi chip de dac de mai multe ori ? Este foarte posibil ca acest dac sa fie un anume dac, o personalitate, regele dacilor, insusi Decebal. Iar aceste ipoteze devin si mai sustinute, daca comparam aceste capete (unul de la Vatican si doua de la Florenta – Gradina Boboli si Muzeul Domului) cu imaginile lui Decebal de pe Columna lui Traian: avem marea surpriza de a constata ca asemanarile sunt foarte mari. Un al patrulea cap de dac, pastrat in Rusia, la Ermitaj, prezinta mari asemanari cu celelalte trei. Dar ceea ce m-a intrigat putin – si din acest motiv am ezitat sa-l tratez laolalta cu celelalte trei – este faptul ca personajul, desi seamana mult cu celelalte, pare sa fie mai in varsta. Este posibil sa faca parte din familia lui Decebal? De ce nu? Textele antice chiar pomenesc de un frate al lui Decebal, pe nume Diegis. E drept, nu este decat o ipoteza. Mai mentionez ca in Forul lui Traian si in alte muzee (la New York, de exemplu) am gasit si copii “barbari”. Am discutat cu conservatorii de la Forul lui Traian si de la Vatican, si acestia au fost de acord ca aceste reprezentari de copii, gasite in Forul lui Traian, sunt copii “barbari” (si nicidecum copii de romani), iar imbracamintea ce se identifica pe aceste fragmente si tipurile figurilor lor pledeaza pentru iconografia dacica. Deci, copii daci.
STATUI DACI -MUZEUL LOUVRE-PARIS
Mai rea decat moartea: uitarea
Un mister istoric: Dacii Din Roma – Galeria Braccio Nuovo, dominata de daci
Au auzit istoricii nostri de Leonard Velcescu si de nepretuita sa lucrare? Au auzit ei de aceste minunate statui, martore ale identitatii noastre? A incercat Ministerul Culturii sa le inventarieze, sa imprumute macar o parte din ele si sa organizeze o expozitie in Romania? Sau cel putin sa finanteze efectuarea unor duplicate, pentru a-i aduce acasa pe acesti daci ramasi pe meleaguri straine, de doua mii de ani? Sau a incercat sa fotografieze toate aceste reprezentari risipite in intreaga lume si sa alcatuiasca un album?
Aceste chipuri de daci ne privesc, peste mari si tari si peste secole departare. Ei nu sunt prizonieri: nu exista nici macar o singura statuie de dac cu mainile in lanturi. Ochii lor ascund o enigma, expresia lor este aceea a unor intelepti. De ce au vrut romanii sa ii aiba, in mijlocul Romei si in mijlocul imperiului lor, pe acesti enigmatici initiati, cu privirea lor senina, dar de nedescifrat? De ce i-au adus in for si le-au inchinat o grandioasa columna, celebrandu-le moartea si sacrificiul? Nu Traian si neamul sau de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotriva! Lor trebuie sa le fim recunoscatori pentru ca i-au facut nemuritori, prin trupul marmurei. Noi suntem cei ce vrem sa-i dam afara pe daci din tara lor, prin nepasarea noastra.
Sursa: Zborul spre… Acasa
The Seal of the United States Senate .
Sigiliul Senatului US.
Care ar fi legatura? Poate DA, poate NU.
Admin
Remember … click aici:
Geto-Dacii, unul si acelasi popor! Păstrator si apărător al mostenirii ancestrale, al culturii si civilizatiei megalitice!
DACIA. Istorie pierduta? NU. Istorie furata! Pierit-Au Dacii?
Sursa: Romania megalitica

Dacii au impus respect, frica, admiratie. Dacii, un popor liber, un popor de initiati.(II)

Calea Triumfului: Dacii de pe Arcul lui Constantin
Turul salii continua pe partea stanga unde, aproape de iesire si oarecum fata in fata cu cel dintai cap de dac, se afla si celelalte doua. Un tanar comatus poarta numarul de ordine 115 si inscriptia “Captivus Dacus” (Dac prizonier). Are barba foarte scurta, parul taiat pe frunte, buzele intredeschise si aceeasi atitudine mandra, dar calma.
In sfarsit, la numarul 124, se afla un tarabostes (nobil), cu binecunoscuta caciula. Este mai in varsta decat ceilalti doi, barba stufoasa ii este elegant aranjata, are parul tuns scurt la spate si fruntea usor incruntata. Privirea ii este dreapta, pometii usor proeminenti, intreaga infatisare denota inteligenta si hotarare. Despre acest chip s-a spus, de multa vreme, ca ar fi al insusi marelui rege Decebal.
Cap de dac – Vatican
La usa salii, turistii protesteaza: vor si ei inauntru. Sunt singura, privilegiata, in imensitatea salii, fata in fata cu chipurile atat de vii, atat de adevarate, ale unor daci de seama. Pasii carabinierului se apropie, anuntandu-mi sfarsitul intalnirii. Ii mai privesc in ochi inca o data pe cei trei daci. In tacerea Vaticanului, aproape ca ii aud murmurand, cu buzele intredeschise, o rugaciune.
In luna februarie, la orele opt ale diminetii, Roma inca nu este inundata de turisti. Aproape de Colosseum, pe drumul pe care imparatii romani isi desfasurau procesiunile triumfale, se afla cel mai mare arc de triumf din Roma, ramas in picioare din antichitate. Este Arcul lui Constantin, ridicat de senat in cinstea acestuia dupa victoria sa de la podul Milvius, impotriva lui Maxentiu. Evenimentul se intampla la inceputul secolului al Iv-lea al erei crestine. Patru dintre basoreliefurile de pe acest arc infatiseaza scene de lupta dintre daci si romani. Trecusera deja doua secole de la aceste lupte, dar ele, se pare, mai dainuiau in memoria romanilor. Se considera ca aceste basoreliefuri faceau parte, initial, dintr-un monument al lui Traian, apoi au fost refolosite la monumentul lui Constantin. Capul lui Traian din aceste scene a fost inlocuit cu cel al lui Constantin, dar dacii nu au putut fi inlocuiti.
 Dar, fapt si mai tulburator, pe cele opt coloane corintice cu care este ornat arcul, patru pe o parte si patru pe cealalta parte, se afla opt statui colosale de daci. Aceste statui impresionante strajuiesc arcul la o inaltime de aproape 25 de metri. Patru dintre ele reprezinta nobili daci, iar celelalte patru, oameni de rand, fara caciuli. Cu totii au o atitudine demna, au capetele usor aplecate si mainile impreunate. Au barbi falnice, pletele le flutura liber sau se scurg de sub caciuli. Mantiile, ornate cu franjuri pe margini, sunt prinse pe un umar si le ajung pana la calcaie. Pantalonii sunt stransi la glezne, in picioare au opinci.
 
Sursa: Zborul spre… Acasa

Dacii au impus respect, frica, admiratie. Dacii, un popor liber, un popor de initiati. (I)

UN MISTER ISTORIC – STATUILE DACILOR DIN ROMA
Muzeele Romei sunt pline de statui nestiute de daci. Infatisarea lor reprezinta, insa, un mister.
Invinsii au figuri de invingatori si decoreaza cele mai importante monumente romane. Admirati de zeci de mii de vizitatori, dar uitati total de urmasii lor din Carpati, dacii din Vatican si de pe Arcul lui Constantin ii lasa repetenti pe istoricii nostri si pe domnul ministru al Culturii.

Intre doua statui de matroane romane, Rutilia, fiica lui Lucius, si Rutilia, fiica lui Publius, se afla un bust colosal, sapat in marmura frigiana: cel mai mare bust din intreaga galerie Chiaramonti a Vaticanului, care numara peste 800 de sculpturi greco-romane, reprezinta un dac. Cu palma dreapta asezata peste incheietura mainii stangi, cu mantia despicata la coate, fruntea usor incruntata si gura intredeschisa, priveste inainte, drept si linistit: dupa aproape doua mii de ani, el inca priveste spre Dacia.
Intalnire de taina: Dacii din Vatican
Putini sunt acei ce stiu ca in muzeele lumii exista un numar mare de statui, busturi si capete reprezentand daci. O prima inventariere a acestor opere de arta a fost facuta in 1946 si numara 26 de piese. O a doua numaratoare, facuta in 1980, a crescut numarul acestora la 40. In sfarsit, o teza de doctorat, dedicata recent acestui subiect, de catre un specialist in istoria artei, Leonard Velcescu, strange laolalta peste o suta de astfel de reprezentari de daci, iar numarul lor este cu siguranta mai mare. Cele mai multe dintre aceste lucrari sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar pana la trei metrii, capetele si busturile sunt colosale. Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atentie din partea artistilor plastici, iar Columna lui Traian, opera geniala, care a revolutionat arta romana, este un argument in plus in acest sens. Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite de-a lungul timpului in Forul lui Traian. Foarte probabil, au fost facute la comanda imparatului invingator, special pentru a-i impodobi forul. Toate sunt insotite de eticheta “prizonier dac”. Sunt daci cu priviri semete, dar cu o atitudine linistita, fie tineri, fie mai batrani, fie nobili, fie daci de rand.
 In galeria Chiaramonti din Muzeul Vatican se afla un astfel de bust de nobil dac, ce depaseste trei metri, cu tot cu soclu, daltuit in marmura frigiana violacee cu vinisoare. Turistii de toate neamurile se opresc impresionati si se fotografiaza langa sculptura cu numarul de inventar 1697, fara sa stie al cui chip si suflet este inchis in marmura pretioasa.
Trei capete colosale de daci, deosebit de expresive, desi cu privirile sterse de trecerea timpului, se afla in acelasi muzeu, in sala Braccio Nuovo, galerie rareori accesibila publicului. Am gasit-o inchisa, dar la o simpla privire prin sticla dusmanoasa care ne despartea, am zarit chipurile inconfundabile ale dacilor, dominand intrarea in incapere. Cum nu puteam rata o intalnire atat de tulburatoare cu istoria, am obtinut permisiunea speciala de a vizita sala a doua zi, sub supravegherea unui jandarm. Am lasat repede in urma atatea minuni tentante ale artei adapostite la Braccio Nuovo, incepand cu mozaicurile pretioase, vechi de doua mii de ani, care imi furau ecoul pasilor, si pana la colosala statuie a fluviului Nil personificat, si am alergat, printre zei decadenti, amazoane ranite si imparati romani, spre intalnirea cu cei trei daci.
 Pe partea dreapta a salii, la numarul 9, se afla un comatus, dac de rand in floarea varstei, cu plete bogate, usor ondulate, si barba scurta. In comparatie cu el, capetele de romani din stanga si din dreapta sa sunt de doua ori mai mici. Tot pe partea dreapta, parca urmarindu-i din ochi pe daci, se afla un bust al imparatului Traian.
 
Sursa: Zborul spre… Acasa
 

Cei ce aduc Lumina

Corpul tau este o demonstratie vie a starii de A FI in care se afla sufletul tau.
• Doar atunci cand A FACE decurge din starea ta de A Fi- anuntand-o mai degraba decat s-o creeze- poti sa fii suficient de centrat ca sa devii unul dintre Cei ce aduc Lumina.
• Nu exista in Univers o lumina mai stralucitoare decat Lumina Fiintei tale. Asadar, lasa Lumina ta sa straluceasca in fata oamenilor astfel incat ei sa vada faptele ei bune si sa-l glorifice pe Tatal nostru care este in ceruri.
• Aminteste-ti ca esti in camera pentru a vindeca acea camera… pentru a da tuturor lumina. Nu exista niciun alt scop pentru care tu sa fii acolo.
• Tu esti unul dintre cei curajosi, unul dintre cei care au ales sa-si castige viata in loc sa-si castige existenta.
• O stare de A Fi este un sentiment, nu o actiune. Totusi, tu poti hotari ce simti intr-un anumit moment, ai puterea de a decide cum te vei simti si cum te simti chiar acum. (Foloseste acest instrument, intregul univers ti se deschide, ti se da absolute toata libertatea ca sa fii si sa traiesti experienta lui Cine Esti Tu cu adevarat).
• Daca te hotarasti sa fii un anumit lucru( sa exprimi, sa experimentezi sis a implinesti o stare de A FI aupra careia te-ai decis) si daca ramai neabatut in decizia ta, indiferent cum par a sta lucrurile, mai devreme sau mai tarziu corpul tau va face in mod automat ceva care sa favorizeze aducerea acelei stari de a fi in experienta ta. Nu va dura mult si mintea se va alatura acestei actiuni.
• Deciziile de A FI sunt fitile care aprind reactoare in fiecare fibra a fiinte tale, la fiecare nivel in care tu functionezi. Ele sunt chei care pornesc motorul creatiei.
• Niciodata nu vei mai condamna ceea ce altii numesc rau pentru ca vei sti ca persista acel lucru caruia ii opui rezistenta si dispare lucrul pe care-l privesti in fata.
• Exista doua cai pe care le urmezi pentru a da forma fizica dorintei tale cele mai profunde a inimii tale. Poti cauta sa adaptezi dorintele tale la o forma predeterminata sau ii poti permite formei sa se creeze singura pe ea insasi.
• Modul in care starea de A FI devine forma este, mai intai, prin autoconceptie. Adica fiinta concepe ceea ce vrea sa fie de acum inainte. Apoi intra in acea stare de A FI fara a tine cont de conditiile exterioare sau ca reactie la ele. In cele din urma, isi creeaza forma in jurul propriului concept, producand moduri de a experimenta in forma ceea ce a trait ca experienta, fiind fara forma.
• Dumnezeu este fiinta care devine forma. Si tu esti la fel. Deci nu trebuie sa faci nimic de fapt. Si, cu cat faci mai putin, cu atat mai bine. Pur si simplu fii! Doar…fii!
• Starea de A FACE va urma dupa starea de A FI.
Principii pentru Cei ce aduc Lumina:
1. Viata nu are niciun sens… si acesta este cel mai mare dar de la Dumnezeu.
2. Ca fiinta umana, tu insemni A FI si nu A FACE.
3. Tot ceea ce esti, esti pentru ca tu alegi sa fii astfel.
4. Imediat ce decizi Cine Esti si Ce Esti, va apare in viata ta tot ceea ce nu esti.
5. Starea de A FI devine forma.
Trepte in a deveni Cel ce aduce Lumina:
1. Scrie scopul vietii (decide si declara ce inseamna viata pentru tine)
Scopul vietii in general este…
Scopul vietii mele este…
2. Transmuta scopul tau de la A FACE (A AVEA) la A FI.
3. Adopta starea de A FI pe care ai descris-o chiar de acum, indiferent ce faci in acest moment.
4. Observa ce ti se opune si numeste-o oportunitate.
5. Permite formei sa se creeze pe ea insasi.
Insemnari din “Cei ce aduc lumina” – Neale Donald Walsch

Sursa: Dincolo de Orizont

Băsescu, slujitorul Fortelor Oculte?

Daniel Ruzo este un explorator peruvian care a pus în atentia lumii posibilele legaturi dintre civilizatia Markawasi si cea geto-dacica. Acesta a remarcat o serie de asemanari între Sfinxul din Bucegi si sculpturi monolitice din Anzi, dar si cu formatiuni de pietre subacvatice din Japonia . Descoperirile acestuia par a fi uluitoare. Ruzo a lansat o ipoteza în care explica faptul ca civilizatia umana este formata din ere, fiecare durând 8608 ani si care la rândul lor sunt formate din patru cicluri solare de 2125 ani. Potivit acestuia acum suntem în a cincea era. La fiecare 8608 ani, Pamântul sufera o catastrofa. Monumentele din jurul lumii, printre care si Sfinxul, marcheaza locurile unde oamenii se vor putea adaposti, sustine cercetatorul.

Una dintre ipotezele care capaciteaza atentia iubitorilor de conspiratii si de paranormal este ca sub Sfinx si muntele Omu s-ar afla o caverna de circa 20 de kilometri lungime. Pestera ar fi protejata de câmpuri energetice foarte puternice, ceea ce face ca ea sa devina invizibilasi neaccesibila celor din exterior. Pestera ar fi o legatura subterana cu lumea de sub Pamant – celebra Agartha, sau Shambala, care ar avea o retea de tuneluri ce ies la suprafata in diverse colturi ale lumii. In urma unei catastrofe, o parte din omenire, cei pomeniti in Vede, in Ramayana si Mahabharata ca zei ce dispuneau de aparatura de zbor sofisticata, prezenti si in alte culturi, s-au retras sub pamant. Unele religii ii vad ca pe niste zei, altele ca pe niste “ingeri cazuti”, niste demoni.

Cea mai celebra intrare in Shambala este – dupa cum se crede – in Tibet, iar cea mai “larga” deschidere este la Polul Nord terestru. Se crede ca datorita acelei catastrofe care a acoperit lumina soarelui, un posibil meteorit, ori o eruptie vulcanica in lant, acestia au fost nevoiti sa foloseasca in aparatele de zbor un echipament oarecum asemanator cu cel al astronautilor actuali, sau cu cei care piloteaza avioane cu reactie. Aceste imagini se regasesc in mai multe desene rupestre, mai ales in America de Sud. cei ce s-au retras sub pamant au dus cu ei o civilizatie si o tehnologie avansate, iar dupa catastrofa au iesit din cand in cand la suprafata sa invete omenirea – cei ce au ramas si s-au adapostit prin pesteri – despre noile tehnologii, despre cultivarea pamantului etc.

Acestia apar ca veritabili zei, dar care apoi s-au transformat, dupa ce s-au impreunat cu femeile oamenilor, ca ingeri cazuti, pedepsiti de Iahve. Datorita echipamentului de zbor si a formulei de respiratie tehnologica – probabil nu mai erau obisnuiti cu aerul de la suprafata – cei din pesteri i-au descris ca pe demoni, cu “copite” (incaltarile speciale ce nu lasau sa se vada piciorul si degetele), cu “coarne” (tuburi de respiratie, sau posibile antene de comunicare, sau cu ochii mari si bulbucati – de la castile de zbor, ori cu”aripi” – dispozitive de zbor personala, mai mici fata de aparatele de zbor care cuprindeau mai multi “ingeri” si conduse de un sef – “marele zeu”. – si care sunt descrise ca “tronuri de foc”, sau “nori de fum”, “coloane de foc”, conduse de heruvimi, cu traznetesi fulgere si cu “ecrane de diamant” (monitoare asemanatoare plasmelor tv actuale). Practic intreaga tehnologie, noile descoperiri ale omului, ar fi vechi “de cand lumea” si acum sunt “redescoperite” sub indrumarea “zeilor”. Acestia sunt si autorii “premonitiilor” si “clarviziunilor” transmise telepatic anumitor oameni care au capacitati de “mediumuri”. Jules Verne, de pilda, ar fi fost “insuflat” sa scrie despre descoperirile ce au avut loc ulterior, ca lumea sa fie pregatita.

Mai multe amanunte pe aceasta tema pot fi gasite consultand cartile colaboratorului nostru Cristian Negureanu, care vorbeste pe larg despre aceasta “civilizatie a lui Dumnezeu”. Si astazi aceste “care de foc” (in care a fost rapit si Sf Ilie cand s-a inaltat la cer, sau Enoh, cand a vazut Pamantul “de sus”). Dupa uniiinsusi Iisus ar fi apartinut acestei civilizatii,care l-ar fi inviat cu o tehnologie speciala, iar inaltarea ar fi fost produsa de un aparat de zbor individual. Se presupune ca A doua Venire a lui Iisus, de asta data in postura de conducator universal, se va face “pe norii cerului”, sau cu aceste aparate de zbor. Si astazi cei “de sub pamant” apar in fata omenirii, in ceea ce se numesc OZN-uri, ei fiind ceea ce noi numim “extraterestri”, in realitate ei fiind “intraterestri”.

Dupa alti autori, acestia ar fi cei ce au indus masoneria oamenilor din actuala era, inca de la Templul lui Solomon, ei fiind cei ce au lasat Piramidele Egiptului Antic si pleiada de zeitati la care faceau referire egiptenii si faraonii. Acestia ar fi pornit lucrarea lui Hiram Abif, primul francamason, iar de la el s-a structurat o societate secreta care “cunoaste adevarul” si stie cine ar fi “marele arhitect”. Aceasta societate, care din Egipt s-a transmutat la evrei in zona Istraelului, pentru a se raspandi si a conduce lumea, este “populatia iubita de dumnezeu, de conducatorul celor de sub pamant”, cei de odinioara “locuiau la suprafata” dar care s-au retras in Agartha. referitor la cataclism se presupune ca este acelasi care a “scufundat” – adica a trimis sub pamant, Atlantida si pe atlanti.

De aceea se si spune in masonerie despre loja Marelui Orient, sau ca masonul respectiv, dupa moarte (adormire), s-a retras la “tatal sau” din Marele Orient (locatia despre care se stie ca reprezinta intrarea in Shambala). Ca atare, Shambala este, dupa unii, Edenul, sau raiul pe pamant (o gradina infloritoare, cu plante nemuritoare, de o frumusete paradisiaca). Acest rai ar avea si o ramificatie pe sub muntii Bucegi catre tara noastra, care la randul ei a fost numita “gradina Maicii Domnului”.

Din aceasta pestera, des invocata in legendele dacice a venit Zamolxe, ca sa-i invete si sa-i stapaneasca pe geti. Populatia “de sub pamant” ar fi de statura mai inalta, 1,90 – 2,05 metri, ceea ce oamenilor de la inceputuri – cei ce au supravietuit la suprafata – si care din motivele catastrofice ce au actionat asupra organismelor nu depaseau 1,45-1,50 m, acestia li se pareau adevarati giganti. Ca atare, “ingerii cazuti” in impreunarea cu femeile oamenilor i-au dat pe giganti, dar si progenituri cu malformatii – ciclopi etc. Zamolxe era dupa cum spune legenda foarte inalt, avea “capul in nouri”, dacii fiind mici de statura cand se uitau in sus la el aveau imagine ca are capul in nori. Si adesea “plutea deasupra norilor dupa ce iesea din pestera sa”, ceea ce – spun adeptii acestei teorii – o facea cu un aparat de zbor individual.

Pe de alta parte este interesant cum povestea legata de zeul care este omorat si invie dupa trei zile spre a se inalta la cer este valabila in mai multe civilizatii, conform autorului Eduard Sure – “Marii Initiati”. Si in Mesopotamia, si in Egipt – la Horus, si in Israel (Iudeea), dar si la daci, si in India, la hindusi. Periodic, dupa cum se pare, acesti initiati “paraseau pesterile” spre a deveni invatatii omenirii, dupa care dispareau, mureau, inviau si se inaltau la cer, uimind populatia. Nici dacii n-au fost ocoliti de aceste invataturi ale lui Zamolxe, unul dintre cele “sapte spirite mari” care au dominat omenirea.

Chiar daca aceste relatari par aiuristice, din când în când se petrece ceva care sa dea un pic de crezare faptului ca este totusi ceva deosebit în Bucegi. În 1993 au avut loc o serie de cutremure, doar în zona Sinaiia si Busteni. Acestea au fost explicate oficial prin proximitatea cu zona Vrancea, dar exista mai multe marturii care spun ca înainte de crutremure se auzeau bubuituri puternice, iar multi locuitori din zona au spus ca sufereau de insomnie. Se spune ca autoritatile cunosc despre ce este vorba, iar masoneria care conduce lumea si care doreste sa instaureze Guvernul Mondial respecta cerintele celor de sub pamant, sau cum le denumesc unii – “satanice”.
Toti liderii popoarelor actuale ar fi luat deja legatura cu acesti “extraterestri” si sunt condusi de aceasta civilizatie. Este ceea ce sustine si Daniel Ruzo, dar si alti cercetatori, care considera ca Bucegii sunt “poarta “europeana cea mai mare” a acestei lumi de sub pamant. Alte porti mai exista la popoarele nordice, sau cele de origine anglo-saxona, care s-au confruntat cu elfii, dar si cu o alta populatie de sub pamant, de statura mult mai mica, ce a dat piticii, spiridusii etc.

Mai multi cercetatori ai acestei teorii explica de ce exista acum dorinta de realizare a Guvernului Mondial, de ce apar razboaiele planetei pentru cei ce nu se supun si de ce multora dintre locuitorii planetei li se pare ca liderii lor nu mai iau deciziile juste pentru care au fost alesi. Ca odata ajunsi la putere ei se supun unei alte vointe, care nu corespunde cu cea a poporului elector. Ceea ce, iata, li se pare si multor romani, care cred ca puterea face jocurile “americanilor”, sau “evreilor” sau “masonilor”. Crizele sunt provocate de grupuri oculte ca “Comisia Trilaterala”, sau “Bilderberg”, ori “Grupul de la Roma”, sau “Cei 300?, ori de “Illuminati”. Cert este ca oricum ai privi lucrurile nu poti sa nu vezi ca exista o legatura care pare o “conspiratie mondiala” si ca omenire a ajuns la un “prag”, prevazut de, cum spuneam mai devreme, “clarvazatori”, iar cei ce trag sforile in subteran trebuie sa se dezvaluie la un moment dat omenirii. Putem sa amintim aici ce furori a facut in Romania teoria “Flacarii Violet” lansata de Viorel Hrebenciuc despre cum este condus Traian Basescu de forte din umbra.

Dupa unii aceasta se va intampla in 2012, dupa care va urma “Armaghedon”, sau razboiul rebelilor de la suprafata cu fortele “de sub pamant”. Un razboi in care arabii au aflat din Coran ca fortele “luminii” vor fi sprijinite de Allah, de Dumnezeu cel adevarat, altul fata de dumnezeul sangeros al Vechiului Testament si care ar fi reprezentat de Iahve, zeul care conduce armata de sub pamant. Care armata, ajungand la o tehnologie foarte avansata a considerat la randul ei religia drept “o poveste” si au ajuns sa creada ca orice este posibil, inclusiv nemurirea, ceea ce i-a facut sa se inchipuie “asemenea lui Dumnezeu”. Numai ca, se spune in Vechiul Testament, ca si in Coran, Dumnezeu i-a pedepsit si i-a aruncat sub pamant, “va fereca Sarpele cel mare” intr-o pestera “pentru o mie de ani”, cat va dura pacea. Apoi, “Fiara” cu “mai multe capete si coarne” va fi eliberata in lume. Dupa care va urma “Armaghedon”.

Fiecare, dupa unghiul din care priveste lucrurile, poate sa deduca fie ca aceasta este “doar o poveste de adormit copiii, simple aiureli”, sau ca este adevarata, dar si aici cu doua variante: una ca acesti locuitori din adancuri care cu multe sute de mii de ani populau suprafata Terrei sunt benefici actualei omeniri, a doua ca, dimpotriva ei singuri si-ar fi provocat catastrofa in urma careia s-au adapostit sub pamant si ca sunt distructivi si malefici, fara a dori ca omenirea sa ajunga la adevarata Creatie.

Romania ca o scena

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com

Mare congres politic mare. Discuta despre Romania? Despre cat de rau o duce romanul obisnuit? Nu. Aleg cine va fi urmatorul subsef al Romaniei pentru urmatorii ani. Pentru ca partidul care ne va conduce este, indubitabil, cel mai mare castigator de dupa revolutie. Ala care si cand pierde tot el castiga.
Desigur ca la congres sunt invitati de marca. Atat interni cat si internationali. Cum ne-am obisnuit deja am aflat ca saracia si boala cu care se lupta romanii sunt bune. Si nu numai atat, dar sunt si salutate de noi toti, de poporul chinuit. Am aflat ca economia duduie, ca stam mai bine decat Grecia, Irlanda sau Portugalia, care au luat imprumuturi imense. Romania nu se incadreaza. Nu nu. Sa fiti siguri. Pentru ca imprumuturile pe care le-am luat de la FMI sunt luate asa, ca mici ajutoare, nu trebuie date inapoi. Deci alora le-au dat bani cu dobanda, vor trebui sa-i restituie, pe cand romanii nu au aceste probleme. Noi am primit pe de-a moaca bani de la banci si FMI si UE.
Am mai aflat ca in partidul conducator exista factiuni, oficial recunoscute, care au fost trase pe linie moarta. In fond e o reeditare a evenimentelor politice de la inceputul anilor 2000. Nimic suprinzator. De obicei in campanii totul se termina cu o zi inainte de alegerile propriu-zise. La partid nu e asa. Campania continua, eventual si in timpul votului. Tot de obicei presedintii sunt apolitici. Nu si la partid.
Ce mai tura-vura, Romania merge bine. Atat de bine incat politicienii continua sa acumuleze averi, romanii sa moara de saracie, iar partidul sa faca propaganda uzuala. Iar daca se mai trezeste cate un procent de populatie- stiu eu, cam 80%- sa spuna ca tara merge prost- nu conteaza. 15% din populatie stie mai bine ce ii trebuie majoritatii. Si asa se si comporta.
Tot la capitolul concluzii finale am inteles ca arta va insoti intotdeauna romanul, si la voie buna si la nevoie. Romanul s-a nascut artist. Poate plange la comanda, poate rade la comanda, dar mai ales… scena este viata lui!
Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.

Sursa: De la lume adunate si-napoi la lume date